Date istorice
China a rămas multă vreme izolată de restul continentului asiatic şi al lumii datorită munţilor din vest şi prin faimosul zid chinezesc, construit de imparatii din dinastia Cin pentru a feri tara de incursiunile hunilor nomazi. Din cauza acestei izolari, informatiile europenilor asupra civilizatiei chineze au fost multa vreme nesigure si contradictorii.
In ceea ce priveste originea antropologica a chinezilor, au fost parasite vechile teorii intemeiate mai ales pe filologie si etnografie dupa care chinezii ar fi venit din afara, la inceputul sau in cursul mileniului al III-lea i. Hr.
In privinta vechii civilizatii chineze, desi istoria sigura a acestei civilizatii incepe abia de prin secolul al Xll-lea sau al Xl-lea i. Hr., epoca de la care au ramas primele documente scrise, totusi la aceasta data poporul chinez apare ca o organizatie politica bine stabilita.
Principalele documente pentru cunoasterea vechii religii chineze sunt cele cinci carti canonice, cele cinci tin. Dintre acestea, primele patru au fost compilate de Confucius dupa codici mai vechi si a cincea se pretinde ca a fost scrisa de el insusi. Aceste carti nu sunt totusi socotite ca inspirate si au un continut foarte variat.
Astfel, Ii-tin ("Cartea schimbarilor"), prima dintre cele cinci tin, este o carte cu caracter divinatoriu, un fel de manual de ghicitorie. Cuprinsul cartii este obscur si consta din interpretarile date unui numar de 64 de figuri formate din diversele combinatii ale urmatoarelor opt trigrame.
Su-tin ("Cartea documentelor") in ea se cuprind, sub forma istorica, proclamatii si cuvantari atribuite suveranilor si ministrilor acestora incepand din epoca legendarului imparat Yao (2 357 - 2 258 i. Hr).
Si-tin ("Cartea poeziilor") este o culegere de 305 mici poezii si cantece probabil din secolul al VII-lea i. Hr., alese de Confucius.
Li-ti ("Codicele ceremoniilor"), carte care cuprinde, in 48 de capitole, protocoalele ceremoniilor de rigoare in toate imprejurarile: politice, sociale, religioase, familiale. Se stie cat de mult tin chinezii la politete si la implinirea exacta a formelor protocolare, pe care le considera ca o mostenire sacra de la stramosi. Esentialului aceasta carte este comportarea cuviincioasa in toate imprejurarile!
Ciun-tieu ("Primavara si toamna"), ultima dintre cele cinci tin, este o cronica a principatului Lu, patria lui Confucius, si cuprinde intamplarile petrecute intre anii 722 si 494 i. Hr. Redactarea cartii este atribuita, cum am spus, lui Confucius. Nu are in ea nimic religios.
Trebuie sa amintim, printre izvoarele pentru cunoasterea religiei chineze, si cartea numita Hiao-tin ("Cartea despre pietatea filiala"), scrisa in forma unui dialog intre Confucius si un discipol al sau, si Su-li, carte care descrie cu amanunte organizatia rituala a administratiei de stat.
Cultul
In vechime sacrificiile se aduceau in aer liber, in fata unei gramezi rotunde de pietre situata in mijlocul unei campii sau pe varful unui munte. Mai tarziu s-au ridicat si temple, construite dupa anumite norme.
Ceremoniile cultului nu erau implinite de preoti propriu-zisi. Imparatul implinea actele de cult pentru intregul imperiu, principii pentru principate, seniorii feudali pentru feudele lor si administratorii satelor pentru sate, iar cultul familial era savarsit de capii de familie. Existau totusi numerosi clerici de diferite categorii, care se ocupau cu studierea rugaciunilor ce se transmiteau din tata in fiu.
Cultul consta in primul rand din sacrificii, care erau ordinare si ocazionale.
Sacrificiile ordinare se aduceau Cerului, zeului Pamantului, celor patru puncte cardinale, muntilor si fluviilor etc. Cele ocazionale se aduceau la inceputul unui razboi, cand era o recolta proasta, cand pleca regele la vanatoare etc.
Pe langa cultul oficial mai exista un cult savarsit de magicieni si vrajitori. Nici un lucru mai important nu se facea in viata publica sau particulara fara sa se cerceteze, prin mijloace divinatorii de tot felul, sortii de izbanda.
Zeii
Supremul imparat era considerat ca are, acolo in cer, familia sa si o intreaga curte, supusii sai provenind din sufletele celor morti, care aveau in cer o situatie intru totul asemanatoare celei de pe pamant.
Dupa San-ti era adorat la vechii chinezi Hu-tu. ("stapanul pamanlui"). Zeul pamantului era un zeu sangeros. I se aduceau chiar si sacrificii omenesti la inapoierea din razboaie.
Erau apoi adorati: mama soarelui, zeita lunii, zeul vantului, zeul ploii, zeul fulgerului etc. Ca divinitati mai mici erau adorati: zeul portilor, zeul vetrei, al fantanii, al tesutului. Pana si animalele aveau zeii lor, ca stramosul cailor, caruia i se aduceau sacrificii inainte de plecarea la vanatoare sau la razboi.
Viata de dincolo
Se vorbeste numai in treacat despre viata viitoare, fara sa se precizeze care va fi rasplata faptelor din viata de aici. Sigur este ca in China veche credinta in nemurirea sufletului era extrem de puternica, din moment ce exista un atat de dezvoltat cult al stramosilor. Vechii chinezi credeau chiar ca omul are doua suflete. Dupa moarte, unul dintre ele, numit hun, se inalta la cer pentru a face servicii la curtea Stapanului Cerului, iar cel de-al doilea suflet, locuieste cu cadavrul in mormant, hranindu-se din ofrandele facute defunctului. Daca se intampla ca vreunui mort sa nu i se fi adus sacrificiile si ofrandele stabilite, se credea ca sufletul lui devine un strigoi, foarte periculos pentru cei ramasi in viata.
Confucianismul
Aparitia lui Confucius in istoria Chinei este considerata ca inceputul unei noi ere. Numele acestui erou al vietii spirituale chinezesti, Kung Fu-tzi ("inaltul slujbas si filosof Kung"), a fost latinizat in Confucius de misionarii crestini din secolul al XVII-lea. Desi n-a fost un intemeietor de religie propriu-zis, Confucius a avut o mare influenta asupra religiei chinezilor.
S-a acreditat o biografie a lui Confucius, din care putem retine ca Confucius s-a nascut in anul 551 i. Hr. in micul principat Lu, care forma o parte din actuala provincie Sandun din nord-estul Chinei. La varsta de 19 ani s-a casatorit si a avut un baiat si o fata. In anul 517 a mers in capitala imperiului, Lo-ian, ca sa studieze vechile rituri si obiceiuri ale dinastiei Ciou. Acolo l-a intalnit pe marele filosof Lao-tzi, cu care nu s-a inteles, dar a carui prezenta l-ar fi impresionat mult. Moare in anul 479 i. Hr., in varsta de 72 de ani, inconjurat de discipolii sai.
Invatatura lui Confucius
China a avut filosofi mai profunzi decat Confucius, totusi influenta acestuia asupra poporului chinez a fost mai mare decat a tuturor celorlalti. La aceasta au contribuit atat imprejurarile istorice cat si simplitatea invataturii sale. Traind intr-o vreme de mare confuzie politica si decadere morala, cand dinastia Ciou isi pierduse prestigiul, Confucius si-a pus viata in slujba imbunatatirii vietii politice si sociale din timpul sau. El n-a avut un succes real decat dupa moartea sa.
Sub raport doctrinar, Confucius n-a lasat un sistem propriu. Ideile sale, ca si acelea ale lui Socrate, au fost transmise de discipolii sai.
Sub raport religios, Confucius nu numai ca nu a adus nimic nou fata de vechea religie chineza, dar chiar si-a interzis orice speculatie teologica sau, nu l-a interesat, nu a fost obiectul preocuparilor sale indreptate exclusiv spre problemele de ordin practic, moral si social.
Filosofia morala a lui Confucius pornea de la principiul ca omul, fiind o particica din intreaga natura, un microcosmos, are in sine insusirile generale ale naturii, ale lui dao: ordine, dreptate, bunatate, sinceritate. De aceea este suficient ca omul sa fie instruit, dirijat, pentru a se perfectiona. Iar perfectionarea se face prin exemplul inaintasilor. Dupa exemplul acestora, copiii trebuie sa aiba un respect desavarsit fata de parinti, indivizii sa respecte statul, cei vii sa respecte pe cei morti, imparatul sa respecte pe ilustrii sai predecesori si sa se supuna Cerului. De la cel mai mic pina la cel mai mare trebuie sa-si respecte datoriile cara revin gradului lor ierarhic.
Desi nu a fost nici filosof in adevaratul inteles al cuvantului, nici intemeietor de religie, Confucius a influentat religia chineza, indepartand-o de superstitii si pregatind poporul pentru intelegerea doctrinelor filosofice si religioase de mai tarziu.
Confucianismul ca religie
Dupa moartea lui Confucius, toti cei care il indepartasera sau il criticasera pentru rigurozitatea tinutei sale morale si-au aratat admiratia pentru marele moralist. Guvernatorul din Lu i-a consacrat o capela, unde aducea sacrificii spiritului lui Confucius si celor patru anotimpuri. Dar adevaratul sau cult a inceput mai tarziu, dupa 250 de ani, datorita imprejurarilor politice favorabile ideilor sale.
Ca religie de stat, confucianismul a mentinut elementele fundamentale ale vechii religii chineze si in primul rand cultul stramosilor si al naturii, practicile cultice avand in centrul lor Cerul si pe "Fiul Cerului", imparatul. Locurile de cult ale vechii religii si-au pierdut desigur simplitatea de odinioara, devenind vaste temple, ca acela din Beijing, inchinat Cerului, care este cel mai mare templu din lume.
Cultul imperial a luat sfarsit prin revolutia din 1912, iar in 1917, n-a mai fost recunoscut confucianismul ca religie oficiala a statului. Chiar si adeptii cei mai hotarati ai confucianismului, reproseaza astazi lui Confucius respectul sau exagerat pentru traditii si formalismul sau rigid, datorita carora China s-a caracterizat printr-o vadita nota de imobilitate. Insa invatatura lui Confucius, cu tot moralismul sau respectabil, este considerata ca un al doilea zid chinezesc, care a tinut China departe de influenta culturii europene.
China a rămas multă vreme izolată de restul continentului asiatic şi al lumii datorită munţilor din vest şi prin faimosul zid chinezesc, construit de imparatii din dinastia Cin pentru a feri tara de incursiunile hunilor nomazi. Din cauza acestei izolari, informatiile europenilor asupra civilizatiei chineze au fost multa vreme nesigure si contradictorii.
In ceea ce priveste originea antropologica a chinezilor, au fost parasite vechile teorii intemeiate mai ales pe filologie si etnografie dupa care chinezii ar fi venit din afara, la inceputul sau in cursul mileniului al III-lea i. Hr.
In privinta vechii civilizatii chineze, desi istoria sigura a acestei civilizatii incepe abia de prin secolul al Xll-lea sau al Xl-lea i. Hr., epoca de la care au ramas primele documente scrise, totusi la aceasta data poporul chinez apare ca o organizatie politica bine stabilita.
Principalele documente pentru cunoasterea vechii religii chineze sunt cele cinci carti canonice, cele cinci tin. Dintre acestea, primele patru au fost compilate de Confucius dupa codici mai vechi si a cincea se pretinde ca a fost scrisa de el insusi. Aceste carti nu sunt totusi socotite ca inspirate si au un continut foarte variat.
Astfel, Ii-tin ("Cartea schimbarilor"), prima dintre cele cinci tin, este o carte cu caracter divinatoriu, un fel de manual de ghicitorie. Cuprinsul cartii este obscur si consta din interpretarile date unui numar de 64 de figuri formate din diversele combinatii ale urmatoarelor opt trigrame.
Su-tin ("Cartea documentelor") in ea se cuprind, sub forma istorica, proclamatii si cuvantari atribuite suveranilor si ministrilor acestora incepand din epoca legendarului imparat Yao (2 357 - 2 258 i. Hr).
Si-tin ("Cartea poeziilor") este o culegere de 305 mici poezii si cantece probabil din secolul al VII-lea i. Hr., alese de Confucius.
Li-ti ("Codicele ceremoniilor"), carte care cuprinde, in 48 de capitole, protocoalele ceremoniilor de rigoare in toate imprejurarile: politice, sociale, religioase, familiale. Se stie cat de mult tin chinezii la politete si la implinirea exacta a formelor protocolare, pe care le considera ca o mostenire sacra de la stramosi. Esentialului aceasta carte este comportarea cuviincioasa in toate imprejurarile!
Ciun-tieu ("Primavara si toamna"), ultima dintre cele cinci tin, este o cronica a principatului Lu, patria lui Confucius, si cuprinde intamplarile petrecute intre anii 722 si 494 i. Hr. Redactarea cartii este atribuita, cum am spus, lui Confucius. Nu are in ea nimic religios.
Trebuie sa amintim, printre izvoarele pentru cunoasterea religiei chineze, si cartea numita Hiao-tin ("Cartea despre pietatea filiala"), scrisa in forma unui dialog intre Confucius si un discipol al sau, si Su-li, carte care descrie cu amanunte organizatia rituala a administratiei de stat.
Cultul
In vechime sacrificiile se aduceau in aer liber, in fata unei gramezi rotunde de pietre situata in mijlocul unei campii sau pe varful unui munte. Mai tarziu s-au ridicat si temple, construite dupa anumite norme.
Ceremoniile cultului nu erau implinite de preoti propriu-zisi. Imparatul implinea actele de cult pentru intregul imperiu, principii pentru principate, seniorii feudali pentru feudele lor si administratorii satelor pentru sate, iar cultul familial era savarsit de capii de familie. Existau totusi numerosi clerici de diferite categorii, care se ocupau cu studierea rugaciunilor ce se transmiteau din tata in fiu.
Cultul consta in primul rand din sacrificii, care erau ordinare si ocazionale.
Sacrificiile ordinare se aduceau Cerului, zeului Pamantului, celor patru puncte cardinale, muntilor si fluviilor etc. Cele ocazionale se aduceau la inceputul unui razboi, cand era o recolta proasta, cand pleca regele la vanatoare etc.
Pe langa cultul oficial mai exista un cult savarsit de magicieni si vrajitori. Nici un lucru mai important nu se facea in viata publica sau particulara fara sa se cerceteze, prin mijloace divinatorii de tot felul, sortii de izbanda.
Zeii
Supremul imparat era considerat ca are, acolo in cer, familia sa si o intreaga curte, supusii sai provenind din sufletele celor morti, care aveau in cer o situatie intru totul asemanatoare celei de pe pamant.
Dupa San-ti era adorat la vechii chinezi Hu-tu. ("stapanul pamanlui"). Zeul pamantului era un zeu sangeros. I se aduceau chiar si sacrificii omenesti la inapoierea din razboaie.
Erau apoi adorati: mama soarelui, zeita lunii, zeul vantului, zeul ploii, zeul fulgerului etc. Ca divinitati mai mici erau adorati: zeul portilor, zeul vetrei, al fantanii, al tesutului. Pana si animalele aveau zeii lor, ca stramosul cailor, caruia i se aduceau sacrificii inainte de plecarea la vanatoare sau la razboi.
Viata de dincolo
Se vorbeste numai in treacat despre viata viitoare, fara sa se precizeze care va fi rasplata faptelor din viata de aici. Sigur este ca in China veche credinta in nemurirea sufletului era extrem de puternica, din moment ce exista un atat de dezvoltat cult al stramosilor. Vechii chinezi credeau chiar ca omul are doua suflete. Dupa moarte, unul dintre ele, numit hun, se inalta la cer pentru a face servicii la curtea Stapanului Cerului, iar cel de-al doilea suflet, locuieste cu cadavrul in mormant, hranindu-se din ofrandele facute defunctului. Daca se intampla ca vreunui mort sa nu i se fi adus sacrificiile si ofrandele stabilite, se credea ca sufletul lui devine un strigoi, foarte periculos pentru cei ramasi in viata.
Confucianismul
Aparitia lui Confucius in istoria Chinei este considerata ca inceputul unei noi ere. Numele acestui erou al vietii spirituale chinezesti, Kung Fu-tzi ("inaltul slujbas si filosof Kung"), a fost latinizat in Confucius de misionarii crestini din secolul al XVII-lea. Desi n-a fost un intemeietor de religie propriu-zis, Confucius a avut o mare influenta asupra religiei chinezilor.
S-a acreditat o biografie a lui Confucius, din care putem retine ca Confucius s-a nascut in anul 551 i. Hr. in micul principat Lu, care forma o parte din actuala provincie Sandun din nord-estul Chinei. La varsta de 19 ani s-a casatorit si a avut un baiat si o fata. In anul 517 a mers in capitala imperiului, Lo-ian, ca sa studieze vechile rituri si obiceiuri ale dinastiei Ciou. Acolo l-a intalnit pe marele filosof Lao-tzi, cu care nu s-a inteles, dar a carui prezenta l-ar fi impresionat mult. Moare in anul 479 i. Hr., in varsta de 72 de ani, inconjurat de discipolii sai.
Invatatura lui ConfuciusChina a avut filosofi mai profunzi decat Confucius, totusi influenta acestuia asupra poporului chinez a fost mai mare decat a tuturor celorlalti. La aceasta au contribuit atat imprejurarile istorice cat si simplitatea invataturii sale. Traind intr-o vreme de mare confuzie politica si decadere morala, cand dinastia Ciou isi pierduse prestigiul, Confucius si-a pus viata in slujba imbunatatirii vietii politice si sociale din timpul sau. El n-a avut un succes real decat dupa moartea sa.
Sub raport doctrinar, Confucius n-a lasat un sistem propriu. Ideile sale, ca si acelea ale lui Socrate, au fost transmise de discipolii sai.
Sub raport religios, Confucius nu numai ca nu a adus nimic nou fata de vechea religie chineza, dar chiar si-a interzis orice speculatie teologica sau, nu l-a interesat, nu a fost obiectul preocuparilor sale indreptate exclusiv spre problemele de ordin practic, moral si social.
Filosofia morala a lui Confucius pornea de la principiul ca omul, fiind o particica din intreaga natura, un microcosmos, are in sine insusirile generale ale naturii, ale lui dao: ordine, dreptate, bunatate, sinceritate. De aceea este suficient ca omul sa fie instruit, dirijat, pentru a se perfectiona. Iar perfectionarea se face prin exemplul inaintasilor. Dupa exemplul acestora, copiii trebuie sa aiba un respect desavarsit fata de parinti, indivizii sa respecte statul, cei vii sa respecte pe cei morti, imparatul sa respecte pe ilustrii sai predecesori si sa se supuna Cerului. De la cel mai mic pina la cel mai mare trebuie sa-si respecte datoriile cara revin gradului lor ierarhic.
Desi nu a fost nici filosof in adevaratul inteles al cuvantului, nici intemeietor de religie, Confucius a influentat religia chineza, indepartand-o de superstitii si pregatind poporul pentru intelegerea doctrinelor filosofice si religioase de mai tarziu.
Confucianismul ca religie
Dupa moartea lui Confucius, toti cei care il indepartasera sau il criticasera pentru rigurozitatea tinutei sale morale si-au aratat admiratia pentru marele moralist. Guvernatorul din Lu i-a consacrat o capela, unde aducea sacrificii spiritului lui Confucius si celor patru anotimpuri. Dar adevaratul sau cult a inceput mai tarziu, dupa 250 de ani, datorita imprejurarilor politice favorabile ideilor sale.
Ca religie de stat, confucianismul a mentinut elementele fundamentale ale vechii religii chineze si in primul rand cultul stramosilor si al naturii, practicile cultice avand in centrul lor Cerul si pe "Fiul Cerului", imparatul. Locurile de cult ale vechii religii si-au pierdut desigur simplitatea de odinioara, devenind vaste temple, ca acela din Beijing, inchinat Cerului, care este cel mai mare templu din lume.
Cultul imperial a luat sfarsit prin revolutia din 1912, iar in 1917, n-a mai fost recunoscut confucianismul ca religie oficiala a statului. Chiar si adeptii cei mai hotarati ai confucianismului, reproseaza astazi lui Confucius respectul sau exagerat pentru traditii si formalismul sau rigid, datorita carora China s-a caracterizat printr-o vadita nota de imobilitate. Insa invatatura lui Confucius, cu tot moralismul sau respectabil, este considerata ca un al doilea zid chinezesc, care a tinut China departe de influenta culturii europene.
E vorba despre religie. Sunt aici doar câteva informaţii preluate din diferite surse. Informaţii generale care ne pot ajuta să ne facem o părere despre religie? Se discută mult în centrele academice, dar nu numai, despre acest subiect.
Mai sunt încă 3, dacă zic bine, astfel de mari religii ale lumii. A fost una din temele cerute în primul an de facultate :)). Bineînţeles, am avut comentarii proprii, pe care o să le postez aici doar după ce voi prezenta toate aceste mari religii ale lumii. Sper ca informaţiile să fie folositoare cuiva!
Să fim deschişi la noutate, dar mereu să avem priviri înţelepte asupra a tot ce ni se oferă!
Să fiţi binecuvântaţi!
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
