20 februarie 2008







"Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face".
Iosua1:9




Promisiunea centrală a Bibliei nu este "Te voi ierta", deşi aceasta este, în mod sigur, una dintre promisiunile des întâlnite. Nu este promisiunea vieţii de după moarte, deşi ne este oferită şi aceasta. Cea mai frecventă promisiune din Biblie este "Eu voi fi cu tine".



Înainte ca Adam şi Eva să păcătuiască, înainte ca ei să aibă nevoie de iertare, le-a fost promisă prezenţa lui Dumnezeu. El avea să umble cu ei în răcoarea zilei.
Promisiunea a ajuns la Enoh, care "a umblat cu Dumnezeu". Aceeaşi promisiune le-a fost făcută lui Noe, lui Avraam şi Sarei, lui Iacov şi Iosif, lui Moise şi David, lui Amos, Mariei şi lui Pavel, precum şi multor altora, prea mulţi pentru ai putea enumera pe toţi. Ea este cea care ne dă curaj:" Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumenzeul tău este cu tine în tot ce vei face". Această promisiune i-a ajutat pe toţi aceştia să înainteze prin întuneric: "Chiar dacă umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine"


Dumnezeu i-a dat poporului Israel cortul întâlnirii şi chivotul legământului, mana şi Templul, un stâlp de nor şi unul de foc, ca semne care să le spună neîncetat: "Nu uita! Eu sunt cu tine."


Când Dumnezeu Însuşi a venit pe pământ, numele Său răscumpărător a fost Emanuel- Dumnezeu cu noi. Când Isus a părăsit acest pământ, a făcut-o cu promisiunea că va trimite Duhul Sfânt astfel încât:"Eu voi fi cu tine până la sfârşitul veacului."


La sfârşitul vremurilor, când păcatul va fi fost învins şi nu va mai fi altceva decât amintire îndepărtată, iar iertarea, demult uitată precum cravaşa unei şarete, se va cânta:"Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporului Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor."Apocalipsa 21:3
Jhon Ortberg,
Dacă Dumnezeu este întotdeauna cu noi, de ce este atât de greu de găsit?
Să fiţi binecuvântaţi!

Niciun comentariu: