20 februarie 2008

Atat de aproape de sufletul meu


"Mai muţi oameni m-au întrebat cum pot să fiu sigură de existenţa unui Dumnezeu bun, iar eu i-am întrebat, la rândul meu, dacă ei au ochi să vadă. Dumnezeu S-a ţesut pe Sine, iremediabil, în urzeala Naturii; Şi-a lăsat în urmă amprentele pentru ca noi sa-I vedem traseul. Spiralele Căii Lactee, care se învârt la nesfârşit la marginea lumii, Îi poartă semnătura. Dumnezeu a împrăştiat frânturi din Sine Însuşi pe toată suprafaţa pământului, aşa cum un tată ascunde ouăle colorate în grădină înainte de primul Paşte al fiului său, pitindu-se după un copac, aşteptând cu priviri amuzate, să vadă care este prima comoară pe care o va descoperi băieţelul sau.


Dumnezeu Îşi face simţită prezenţa cu putere peste tot în jurul nostru. El este prezent în liniştea care-ţi taie răsuflarea de pe munţii înveliţi în zăpadă; dansează cu lumina soarelui care se răsfrânge pe valurile oceanului; Se ascunde în muşchiul şi lichenii în descompunere şi în argila fărâmicioasă din locurile cele mai izolate de pe pământ. Orice munte cu creste zimţate care îşi profilează pe cer conturul abrupt este o mărturie a bunătăţii Sale. Prin întreaga creaţie, dar şi prin fiecare act izolat şi tainic al naturii, Dumnezeu ne face semn şi ne salută."

Mallory Ortberg

Să fiţi binecuvântaţi!

Niciun comentariu: