"Cum înveseleşte untdelemnul şi tămâia inima, aşa de dulci sunt sfaturile pline de dragoste ale unui prieten" Proverbe 27:9

E vorba despre momente...un cuvânt atât de des folosit, invocat de către noi toţi. "Acum e momentul...nu e momentul potrivit...ce momente păcute....momente care aş vrea să dispară cu totul din viaţa mea." Fiecare, cu siguranţă, am folosit una din aceaste replici, de fapt nu doar una, ci pe fiecare şi nu doar o dată ci de nenumărate ori. Da! Aşa e!
În toate aceste momente e implicat şi PRIETENUL MEU, PRIETENUL TĂU. Despre el simt nevoie sa scriu acum. Acum când mă simt tare obosită, dar nu aş vrea ca momentele de astăzi să rămână doar în amintirea mea...scriind despre azi, despre prietena mea simt că sunt puţin mai aproape de Cel care ne învaţă cum să trăim unii cu alţii.
Ea are 19 ani, ochii mari cu nişte gene surprinzător de dese, părul parcă e dintotdeuna coafat de cel mai renumit hair stylist (oare care o fi acesta? chiar nu ştiu!). O cunosc de aproximativ 4 ani. Avea 15 ani când am vorbit prima dată cu ea. Aşa mi-a spus la prima noastră discuţie...însă nu după mult timp (cam 25 de minute)...a zis că are 19 ani. Am tăcut. Continuam să căutam aceea "hârtie" pierdută de ea. "Toată lumea pierde hârtiile...eu sunt specialist...pierdut de 2 ori buletinul..pierdut certificat de naştere...pierdut multe altele indispensabile mamei mele...eu mereu pierd ceva...", tot accentuam eu şi făceam haz în timp ce căutam, în gara din Sb, hârtia ei. Era vorba despre un abonament, plătit cu o sumă destul de mare (astea sunt costurile la noi în transport..şi nu numai) de către mama ei. Ea era foarte speriată...eu, indemnată de ceva/cineva mai presus de mine, m-am oferit să o ajut. Repetam mereu că sunt specialist în pierderi de "hârtii" (acte pentru majoritatea, hârtii pentru mine!). Am reuşit...l-am găsit! Ea a început să plângă. Mi-a plăcut atât de mult aceea sensibilitate a ei. E la fel şi acum, sensibilă, emotivă, doar că e PRIETENA MEA, cea mai dragă prietenă a mea!
Elena- cu ea mi-am petrecut astăzi câteva ore, ne-am plimbat, ne-am bucurat tare mult de soare!
Abia după câteva ore, în ziua pierderii "hârtiei", mi-am amintit:...15 ani...19 ani...Era prima persoană pe care am cunoscut-o şi care a facut această confuzie. Sau poate nu? Aşa că am hotărât sa vorbesc cu ea din nou. Şi...am luat cea mai bună hotărâre. E bolnăvioară, pentru ea unele momente sunt uitate foarte repede, apoi revin din nou in mintea ei dar sub altă formă. E tare vorbăreaţă şi foarte prietenoasă, mereu zâmbeşte când o întâlneşti şi nu ratează nici o oportunitate de a mă îmbrăţişa când ne vedem. Imi este tare dragă şi ma bucur enorm de mult că ea simte acest lucru. Cuvintele, chiar dacă îi place foarte mult să vorbească, nu sunt mereu un atuu pentru Elena, ele vin si pleacă uneori cam repede din mintea ei, dar gesturile sale sunt speciale, unice pentru mine ca prietenă a ei.
Despre prieteni sunt formulate numerose maxime, proverbe, "vorbe de duh" cum preferă unii să le spună, însă eu aş avea ceva foarte drag inimii mele să spun. E vorba despre Elena, despre prietenia atât de diferită cu ea: vorbim despre flori, despre soare, despre zăpadă, despre "frigul mare mare" (cum spune ea), despre "Şi tu cum eşti Ramona?. Repetă foarte des această întrebare când suntem împreună, parcă ar vrea să mă înveţe ceva nou...da aşa e ceva nou pentru mulţi şi pentru mine... să ne acordăm mai multă atenţie unul altuia, nu "ce ai nou...unde mergi mâine..." Da, sunt normale şi aceste curiozităţi ale noastre, dar să nu le lăsăm să ocupe prea mult "spaţiu" între noi şi prietenii noştri.
Sunt doar o parte din gândurile mele, puţin obosită, dar fericită că eu "specialistul în pierderi de hârtii" mi-am găsit un prieten special. (Ea, prietena mea, aşa apare în evidenţa medicului-
pacient special). Cu mândrie spun că e specială pentru mine, pentru familia ei, dar mai presus de toate e specială pentru Acela care ne-a creat pe toţi.
Să fii binecuvântată Elena!

Simina-Tu,prieten